Gigi Becali, dispus să dea Steaua MApN-ului și să investească la Petrolul

Gigi Becali, dispus să dea Steaua MApN-ului și să investească la Petrolul
Publicat: 01/09/2015, 18:27

„Dacă o vor, o dau înapoi. Că ei zic că fac echipă. Uite cum o dau eu pe Steaua! Am luat-o pe locul 12 și zece milioane pagubă și o dau așa: zero datorii, bine nu zero datorii, o dau cu o lună neplătite salariile, adică a doua lună când vine să plătească ei repede, ca să vadă cum e. Să vină luna și să plătească 7-800 de mii, un milion aproape cu taxe. Să-i doară. Banii din ianuarie, din drepturile de televizare îi iau eu, că o să zică «un milion jumătate, plătim din ăia». Le-o dau cu coeficient UEFA, că ei o distruseseră, nici nu mai știam de cupele europene, și le-o dau și cu jucători în Divizia A. Dar le-o dau în iarnă. L-am sunat pe ministru (n.r. – Apărării, Mircea Dușa). Nu răspunde. E un om de mare calitate, dar, să mă scuze, nu are putere. Ca să fii ministru trebuie să ai putere. Păi răspunde-i lui Becali, dacă tot ai zis că faci echipă. «Nu vreau să iau echipa» sau «ia să vedem în ce condiții o preluăm». Că așa ca să-și bați joc…”, a declarat Becali, după ce ministrul Mircea Dușa a anunțat că CSA Steaua ar vrea înscrie o echipă de fotbal seniori în Liga a IV-a.

Becali a afirmat că este dispus să negocieze cu ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, pe tema cedării echipei de fotbal. „Nu cer niciun ban (n.r. – pe Steaua). Zero. Le predau echipa cu zero. Și le predau și tradiția și palmaresul, pentru că nu sunt la ei. Întrebați-l pe ministru dacă vrea domnia sa. Domnule ministru, hai să negociem dacă vreți pentru că suntem oameni. Eu, dumneavoastră, ce, nu puteți să stați și să negociați? Luați încă zece dela CSA și încă șapte juriști și încă cinci generali… și eu singur. Eu cu voi. Și negociem. Eu ce spun, îmi țin cuvântul. Și facem treabă și terminăm bâlciul ăsta o dată”, a spus Becali, care a precizat, prin rezultatele echipei sale, România a avut două echipe în Liga Campionilor.

De la actuala sa formație, Becali ar păstra opt jucători și patru-cinci juniori, cu care ar merge la o echipă finanțată de o primărie, precizând că îi place foarte mult de FC Petrolul. „O dau, trebuie să vedem cum preiau jucătorii. Că eu iau cam așa, cam opt jucători și vreo patru-cinci copii de 16 ani, 15 ani. Îi iau eu unde mă duc, la ce echipă mă duc. Nu mă duc la Astra, am vorbit de Astra așa. Eu mă duc la primărie, unde să dea primăria trei milioane și o să mai bag și eu trei milioane din televizare și eu să nu mai dau bani, să bag un milion poate, pe an. Și să mă duc în Liga Campionilor o dată, să iau 30 de milioane și după aia trăiesc 20 de ani campioană în fiecare an, în România. Dar nu cred că se va înâmpla, pentru că ei au aruncat-o, «facem echipă». Stai mă, că nu e așa ușor. Eu o să mă duc la una. Dacă nu o să fie în play-off, o să stau un an. Cel mai mult mi-ar plăcea Petrolul. Aproape de București, 15.000 la fiecare meci, zeu. Campion în fiecare an, Liga Campionilor când vrea Dumnezeu. Și asta se va întâmpla”, a explicat patronul stelist.

Finanțatorul Stelei a spus că va cere părerea ANAF, DNA și DICOT cu privire la modul în care să-și ia jucătorii din club, pentru a nu avea probleme cu justiția. „Eu îmi iau jucătorii ăștia. E o combinație financiară pe care știu cum trebuie să o fac. Jucătorii trebuie plătiți pentru că trebuie să intre banii în cont la societate. Pe urmă îi scot banii ca dividende, pentru că pot să îi scot, că e legal tot. O să facem adresă la ANAF, la DNA și la DIICOT… și le zicem: «Uite, asta e tranzacția pe care vrem să o facem. E corectă?». Să pună ștampila, că eu nu mai vreau să fac pușcărie acum iar pentru Steaua. Că Steaua e pe profit, cum dai tu jucătorii la altă societate care nu e pe profit? Faci evaziune fiscală. Cum dai jucătorii patrimoniu de la societatea asta, plătești impozit pe profit, și în partea aialaltă nu e pe profit… și e evaziune”, a explicat el.

Dacă va investi la un alt club, Mirel Rădoi îl va urma ca antrenor, susține Becali, care a precizat că nu va accepta altă variantă decât să fie conducătorul grupării: „Oriunde merg eu, Mirel Rădoi este antrenor, și eu comand, eu conduc. Eu nicăieri nu merg niciodată în tovărășie cu cineva decât dacă eu conduc. Și să se supună toți la ordinele mele, altfel nu intru în tovărășie. De aia nu am tovărășie nici în afaceri. Deci numai dacă eu conduc. Ce, ați văzut împărat să fie condus?”

Clubul de fotbal se bazează pe venituri de zece milioane de euro, până la 1 iulie 2016, a precizat Becali: „Am acum zece milioane de încasat, până la 1 iulie, la anul. Cum din ce? Gardoș, Keșeru, Sânmărtean cu Szukala, un milion jumătate din drepturile de televizare, 5-600 de mii din sponsori, încă un milion jumătate, UEFA încă un milion două sute, că am participat în cupele europene. Sunt zece milioane, siguri. Nu-i dau banii ăștia, să nu creadă ministrul că dau banii ăștia. Îi iau eu, ca dividende. Lor le dau echipa cu o lună și cam jumătate neplătite slariile.”

În cei peste 12 ani de când este patronul FC Steaua, Becali susține că a adus 150 de milioane de euro în țară, plătind 50 de milioane de euro taxe și impozite. „Am adus 150 de milioane aproximativ bani din Europa fără să vând nimic din patrimoniul României, un teren, o clădire. I-am băgat în circuitul economic al României, am plătit taxe și impozite de aproximativ 50 de milioane la statul român. Eu, un singur om, spuneți-mi altul!”, a menționat el.

Întrebat cât a plătit în ianuarie 2003, când a preluat Steaua de la CSA, după ce o perioadă a sponsorizat echipa, Becali a răspuns: „Eu am renunțat la banii pe care i-am dat, vreo nouă milioane de dolari atunci. Și nu ca sponsor am dat. Uite aici, lista cu jucătorii ce vor fi cesionați conform articolului 3 din tranzacție. Iar articolul 3 spune că în termen de 30 de zile de la înființarea SC FC Steaua București SA domnul Becali va cesiona noii societăți toate drepturile de orice fel pe care le are asupra jucătorilor de fotbal. Eu când dădeam banii, eu luam drepturile federative ale jucătorilor, pentru că atunci se putea. Și eu când dădeam banii luam dare în plată, avizare în plată… uite Mirel Rădoi. 21 de jucători am cumpărat eu atunci și luam act de dare în plată pe jucători. Iar apoi i-am cedat gratuit societății și am renunțat și la cele 9 milioane de dolari. Mai mult, am mai băgat și un milion de euro capital social în noua societatea. Nu am făcut cu 3.000 de euro, cum au făcut alții. Sunt zece milioane de euro pe care eu îi mai am de recuperat. Că eu mi-am luat banii ce am împrumutat. Trebuie să iau dividende pentru că am plătit impozit pe dividende… vreo 2,5 milioane am plătit impozit pe profit deja la stat. Nu am de unde să scot banii, pentru că profitul este în active jucători.”

Gigi Becali a afirmat că Steaua i-a adus celebritate, iar celebritatea l-a dus la închisoare. „Din punct de vedere legal, sunt sută la sută legal proprietar la Steaua. Nu am luat dobândă la banii cu care am împrumutat Steaua niciodată. Iar din punct de vedere moral, mai mare moralitate decât jerfa nu există. Eu am fost și m-am dat jertfă pentru Steaua. De fapt nu pentru Steaua, ci pentru că așa sunt eu bun, inimă, suflet, dragoste și bună credință în ceea ce fac. Și eu cred că dragostea și jertfa pe care le-am dat nu au rămas fără răspuns: Chelsea bătută, Ajax bătută, 11 competiții europene…. Am făcut niște lucruri frumoase. Ce am câștigat? Celebritatea. Celebritatea mi-a dat pușcărie. Mă țineau patru-cinci mascați la pușcărie și mă puneau pe lângă gard, spunâdu-mi «domne, ești celebru, ce să-ți facem», ca să nu mă filmeze cineva. Nu-mi pare rău de ce am făcut. Le-am făcut, erau virtuțile tinereții”, a precizat finanțatorul.

CSA Steaua și FC Steaua, clubul de fotbal finanțat de Gigi Becali, se află de mai mult timp în conflict după ce gruparea Armatei a obținut în instanță anularea mărcii înregistrate de echipa din Liga I. În urma acestui conflict, contractul dintre FC Steaua și CSA privind dreptul clubului de fotbal de a folosi terenurile din Complexul din Bulverdul Ghencea nu a mai fost prelungit după expirarea, în această vară, a ultimei înțelegeri.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București a redeschis, de curând, Centrul de Fotbal pentru copii și juniori, echipele pe grupe de vârstă urmând să fie înscrise în Campionatul Municiupiului București. De asemenea, oficialii CSA au anunțat că doresc înființarea unei echipe de seniori în cadrul clubului militar, care să fie înscrisă în Liga a IV-a.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...